Luna - magie, simbolism si alte povestiri

Luna este cel mai mare si mai stralucitor obiect de pe cerul noptii si a suscitat curiozitatea oamenilor de-a lungul timpului. Ea rasare noaptea cand este momentul somnului si a visului, care uneori pare sa se apropie de taramurile mortii si a vietii de dincolo. Radiind un aer de mister si de magie, Luna este asociata cu dragostea si adeseori serveste ca simbol al frumusetii greu de atins. Spre deosebire de Soare, Luna nu prezinta aceeasi imagine in fiecare zi. Noapte dupa noapte ea creste, se curbeaza, devine un disc, se micsoreaza, pana cand dispare. Dupa cateva zile apare din nou Luna Noua, incepe sa creasca pana cand se incheie din nou un ciclu si cu aceasta se sfarsete  o luna calendaristica.

Luna, viata, moartea si renasterea

In timpurile stravechi oamenii utilizau fazele Lunii pentru a masura timpul. Cresterea si descresterea lunii au transformat-o intr-un  simbol al timpului, al schimbarii si al ciclurilor repetitive de-a lungul lumii. Unul dintre ciclurile cele mai cunoscute este al alternantei dintre nastere si moarte, dintre creatie si distrugere. Oamenii au asociat Luna atat cu nasterea cat si cu moartea. De exemplu, in insulele polineziene din Oceanul Pacific, exista credinta conform careia Luna este o zeita creatoare numita Hina prin intermediul careia femeile ocupa o pozitie privilegiata. In vechea Persie, Luna cunsoscuta sub numele de Metra reprezenta mama atotprotectoare.

Pentru unele popoare, Luna are un aspect distructiv. Aztecii din Mexic o numeau Mictecacuiatl si se credea ca traverseaza cerul noptii vanandu-si victimele pe care urma sa le ingurgiteze.  Tribul Maori din Noua Zeelanda se refereau la Luna cu apelativul «devoratoarea de oameni ». Aceeasi atitudine o manifestau si popoarele africane si semite in fata Lunii.

In unele culturi Luna a fost asociata cu conceptul mortii. Anumite secte din Grecia Antica considerau ca Luna era taramul mortilor in timp ce hindusii credeau ca sufletele mortilor se intorc spre Luna in asteptarea renasterii. Prin urmare, Luna poate simboliza moartea si renasterea in acelasi timp.

In Asia Centrala era numita « regina mortii si a vietii ». In mitologie, Luna este adeseori o femeie, o zeita, care urmeaza sa se impreuneze cu Soarele. Incasii din America de Sud povesteau despre un frate si o sora, despre fecioara Luna si Soarele barbat care au fost stramosii regilor inca. In scrierile mayase, simbolul Lunii era intotdeauna asezat alaturi de numele femeilor din castele superioare. Grecii asociau Luna cu zeita Artemis, sora lui Apollo. O mai numeau Hecate, Simfia si Selena. Numele roman al Lunii era « Luna». Nativii americani denumesc Luna « femeia in varsta care nu moare niciodata » sau «cea eterna ».

Luna, Hecate si Artemis (Diana)

Putini stiu ca Luna este asociata cu Hecate care era una dintre cele mai complexe figuri din Pantheonul grecilor antici. A fost venerata mai intai in Asia mica apoi cultul sau a patruns si pe teritoriul grecesc dupa care s-a raspandit in intreaga lume. Ea detinea mai multe functii, incluzand-o pe aceea de zeita pamantului, regina lumii de dincolo, stapana a magiei si vrajitoriei. Conform relatarilor scriitorului grec Hesiod, Hecate era fiica titanului Perses si a nimfei Asteria. Hesiod a afirmat ca Hecate era favorita lui Zeus care a transformat-o in zeita pamantului, marii si a cerului. In functia de tripla zeita, ea a fost identificata cu cele 3 aspecte ale Lunii si reprezinta femeia in cele 3 ipostaze ale varstei : tinerete, maturitate si batranete.

Pe cerul noptii ia forma lui Selena, Luna. Pe pamant ea este asociata cu Artemis (Diana) zeita vanatorii. In lumea de dincolo este asociata cu zeita Persefona, sotia lui Hades. Datorita ascocierii sale cu Luna, Hecate a fost privita cu respect fiind zeita noptii, a magiei si a vrajilor. Ritualurile magice erau adesea tinute la rascruce de drumuri, iar datorita respectului profund pe care i-l purtau, grecii au ridicat altare la rascruci mai ales in punctul in care se incrucisau 3 drumuri. In functia de zeita a magiei, Hecate este cunoscuta ca protectoarea drumetilor, a femeilor care calatoresc singure si a mamelor. Pentru cei care o venerau, ea aducea noroc si succes dar, de asemenea, daca o nesocoteai, puteai sa cazi victima fortei sale negative. In orice caz, Luna Selena, Diana, sunt toate asociate cu imaginea lui Hecate.

Luna si astronomia

Din punct de vedere astronomic, Luna este satelitul Pamantului. Este suficient de mare astfel incat sistemul sau gravitational afecteaza Pamantul, stabilizandu-i orbita si declansand fluxurile si refluxurile. Luna ne este cunoscuta si datorita fazelor sale diferite de la Luna Noua la Luna Plina. Din acest motiv astrologii considera ca Luna este pe locul 2 ca importanta in zodiac, dupa Soare, purtand si ea la randul sau titulatura de luminariu.

Luna orbiteaza in jurul Pamantului vreme de 28 de zile, petrecand in jur de 2, 33 zile in fiecare semn al zodiacului.

Luna, emotiile, relatia cu mama si fertilitatea

Luna este asociata cu sau descrie: emotiile, obiceiurile care nu tin neaparat de noi, de memorie si de schimbarile bruste de tonus emotional. 

Luna descrie imaginea mamei, cu instinctele materne sau cu nevoia de a proteja, de a avea grija de cei din jur; Luna in harta natala descrie modul in care ne percepe mama, cum am fost protejati, cum am fost ingrijiti si hraniti. Exista o legatura lunara puternica intre diversele afectiuni legate de alimentatie care sunt in stransa conexiune cu ideea de vulnerabilitate emotionala. Luna poate functiona ca un mediator. 

Tot Luna descrie principiul feminin, mama; la un nivel universal reprezinta fertilitatea pentru ca de multe ori, glifa Lunii este asociata cu imaginea uterului. Prin urmare pe astrograma natala putem primi informatii importante prin intermediul pozitiei si aspectelor Lunii, vizand fertilitatea unei femei sau posibile probleme ginecologice. Luna reprzinta si copilul interior din noi, trecutul care ne-a marcat si emotiile care ne domina.

Pozitia Lunii si harta natala

Pozitia Lunii pe harta unei persoane puncteaza viata interioara a nativului. Pozitia Lunii pe harta natala explica in realitate de ce doi oameni nascuti sub acelasi semn zodiacal pot fi in realitate atat de diferiti. Semnul zodiacal in care se afla Luna, casa sau momentul fazelor lunii pot furniza detalii importante despre instinctele si obiceiurile emotionale ale unei persoane.

  • Semnul pe care-l reprezinta: Racul
  • Culorile : Argintiul, Albul
  • Ziua saptamanii : Luni
  • Metalul : Argintul

In horoscopul unui barbat reprezinta expectantele pe care le are de la partenera sau iubita sa. Tot in hartile barbatilor, Luna mai indica si tiparul de relatie pe care l-a avut el cu mama sa si care-l va influenta de-a lungul vietii. 

Simbolismul lunar se refera la opozitii si incearca sa echilibreze energia solara. Soarele este spirit, principiul masculin, in timp ce Luna este sufletul, principiul feminin. Soarele guverneaza individul in timp ce Luna guverneaza colectivitatea, multimea si grupurile de oameni in general. Neavand lumina proprie, Luna pur si simplu reflecta lumina Soarelui. In acest sens Soarele este principiul yang, activ in timp ce Luna este principiul ying, pasiv. Fiind satelitul Pamantului, ciclul lunar este conectat subtil cu cel al fluxului si refluxului, a cresterii plantelor, si al tuturor ritmurilor emotionale si biologice. Atunci cand ne confruntam cu Luna Plina de exemplu, emotiile sunt intensificate, visam mai mult, putem cadea prada mai usor diverselor abuzuri (alcool, droguri) sau chiar sa existe o predispozitie catre sangerare.

Din punct de vedere fizic, Luna guverneaza fluidele din corp si sistemul limfatic precum si stomacul, pantecele, vezica urinara si sanii. Luna guverneaza alimentatia si stomacul in timp ce sanii sunt conectati cu conceptul de a hrani si de hrana oferind si primind energie vitala; 

Luna, emotiile si trecutul

in punct de vedere psihologic, Luna guverneaza starile noastre emotionale care tind sa aiba propriul lor sistem de valori. Ele se schimba. Toanele pot fi mai puternice noaptea. Suntem  mult mai impresionabili si mult mai intuitivi in acea parte a zilei. Noaptea este misterioasa si uneori este privita cu teama.

Din punct de vedere astrologic, Luna guverneaza trecutul, copilaria si nevoile noastre de baza. Prin intermediul Lunii trecutul poate fi contactat si explorat. Luna este asociata cu personalitatea. Personalitatea este imaginea noastra sociala, masca pe care o schimbam continuu si care este raspunsul initial la stimulii externi si la experientele prin care trecem. Idealul astrologic este sa atingem punctul in care Luna si Soarele sunt in armonie, se armonizeaza, cooperand, sustinand evolutia individului.

Luna se comporta ca un scanner care inmagazineaza toate impresiile pe care le acumulam vis-a-vis de lumea exterioara. Cand un grup de oameni se aduna impreuna, o fac pentru un scop comun. Fiecare persoana care participa s-a adaptat le starea emotionala interioara in functie de expectantele pe care le are referitor la acel eveniment. Pentru o nunta, emotiile sunt legate de romantism, o inmormantare este trista, o intalnire privind locul de munca este intotdeauna profesionala iar o piesa de teatru sau un film sunt o placere. In timp ce ne ajustam emotiile si trairile, pentru a intalni expectantele grupului, pot interveni alti factori  emotionali care pot sa ne schimbe starea de spirit. De exemplu, frica, gelozia, anxietatea, frustrarea, modul in care ii judecam pe altii, lipsa de siguranta fata de noi insine. Emotiile si toanele sunt pozitive sau negative datorita in mare parte sinelui interior si nu neaparat factorilor unei situatii.

In general, comportamentul pe care l-am invatat, l-am asimilat de-a lungul vietii jaca un rol major in modul in care gestionam situatiile indiferent de nivelul emotional la care acesta se manifesta. De obicei, suntem flexibili si adaptabili la situatii frustrante si se accepta faptul ca poti sa-ti pierzi controlul emotional in anumite situatii. Oricum ar fi, cand nevoile emotionale ale spiritului nu sunt indeplinite, pot aparea senzatii negative si trairi stresante. Toate aceste informatii ne sunt furnizate de Luna. Unii astrologi considera ca o adunare compusa din 4 sau mai multi oameni reprezinta o situatie aflata sub controlul lunar (adica sub controlul propriilor emotii). Sa intelegem nevoile Lunii personale din harta astrologica intr-o adunare de grup este esentiala pentru modul in care putem gestiona atitudinea noastra vis-a-vis de interlocutori.