Luna Plina (22 aprilie)

Am avut ocazia sa urmaresc de curand un documentar interesant despre cresterea si educarea copiilor, uneori dusa pana la extrem. De aceasta data, in cadrul emisiunii  televizate, se prezenta cazul unor parinti care, dupa ce si-au vandut toate bunurile, au plecat prin lume impreuna cu cei doi copii ai lor. Majoritatea timpului dormeau in masina. Documentarul prezenta lupta interioara pe care o duceau cei doi copii, supusi unor schimbari continue, zi de zi.

Pe de o parte, se bucurau de experienta unor noi aventuri, in fiecare zi, dar, pe de alta parte, le lipseau ancorele, care le dadea sentimentul de apartenenta. Catre finalul documentarului, dupa multe insistente, sotul a fost de acord sa cumpere o rulota, astfel incat oferea familiei sale un minimum de confort. Ultima imagine a documentarului il prezenta pe baietelul familiei bucuros ca are un pat pe care sa se intinda. Si-a construit o adevarata fortareata, care sa-i delimiteze spatiul intim. Concluzia documentarului a fost ca indiferent de nevoia de aventura manifestata de fiecare dintre noi, indiferent de gradul de libertate manifestat de fiecare dintre noi, la finalul zilei suntem niste copii dornici sa avem spatiul si teritoriul nostru personal.

Luna Plina in Gemeni

Intorcandu-ma la harta Lunii Pline, am fost surprinsa sa constat ca ascendentul momentului este asezat pe semnul Gemenilor. Gemenii guverneaza drumurile si a fost o placuta descoperirea faptului ca tocmai ce am vizionat un documentar despre un stil extrem de viata, cel nomad, care sa coincida cu un ascendent al unei harti care tine de drumuri si destinatii.

Povestea acestei Luni Pline din 22 aprilie 2016 este data de sentimentul de apartenenta, de ideea de impamantare si responsabilizare. Trecem printr-un moment in care avem foarte multe planete importante retrograde. Jupiter, planeta norocului este retrograda in semnul Fecioarei. Juno, asteroidul casatoriei este retrograd in semnul Scorpionului. Marte, planeta energiei si a masculinitatii este retrograd in semnul Sagetatorului. Saturn, planeta incapatanarii, a stabilizarii, Marele Procuror, este retrograd in semnul Sagetatorului. Pluton, planeta mortii si a renasterii este retrograd in semnul Capricornului. Am numarat nu mai putin de 5 retrogradari in acest moment astral, lucru care ne indeamna catre reflectie, catre maturizare si catre invatarea asumarii actelor pe care le facem.

Atunci cand pleci intr-o calatorie nu stii la ce sa te astepti, esti pregatit pentru o multime de evenimente, pentru o multime de intamplari-surpriza si esti continuu in alerta, insa harta acestui moment ne bate pe umar si ne tempereaza toate elanurile aventuriere de care am putea da dovada.

„Incearca sa fii responsabil, incearca sa te stabilizezi, incearca sa te maturizezi.”,

transmite astrograma momentului. Nu este propice sa incerci sa intri pe o directie noua. Incheie-ti planurile si maturizeaza-te in urmatoarea perioada. Invata sa-ti duci treaba la bun sfarsit, asuma-ti actiunile pe care le ai de facut, intr-un mod coerent si matur. Nu te lasa influentat de opinia celor din jur, axeaza-te doar pe scopul si destinatia ta, ramanand fidel drumului pe care ai pornit.

Trebuie sa invatam sa punem, pentru o scurta perioada de timp frana la actiunile iresponsabile, aventuriere, imature pe care le incercam si sa ne intoarcem catre nevoile celui de langa noi, sa incercam sa-i ajutam pe cei din jurul nostru, stimulandu-le talentele, creativitatea si oferindu-le sustinerea.

Urmeaza o luna plina de provocari astrale, in care energiile Universului vor incerca sa ne puna pe un drum, de aceasta data, gresit. Asa incat iti recomand, ca atunci cand iti va veni gandul care te indeamna sa iei o decizie pripita, sa te grabesti sa pui in practica lucruri pe care nu ti le-ai fi dorit, sa dai o replica acida persoanei care te enerveaza, abtine-te! Respira adanc, numara pana la 10 si apoi actioneaza in conformitate cu regulile sociale pe care deja le-ai asimilat. Fa un efort de vointa, pentru ca va fi nevoie de un efort de vointa, sa fii politicos, sa ai un zambet pentru toti cei pe care ii intalnesti, sa ai rabdare sa-i asculti pe cei din jur vorbind si terminandu-si fraza si apoi sa expui punctul tau de vedere.

Urmeaza o perioada mai tensionata, dar nu cadea prada, asa cum am mai spus, tentatiilor Universului pentru ca ele sunt doar o „fata morgana”, care va incerca sa te traga in mrejele sale, pentru a te face sa gresesti. De aceasta data nu este momentul sa actionezi, ci ramai stabil telului initial.

Ritualul de Luna Plina 22 aprilie

Pentru ca ne afla in fata atator provocari astrale, lansate de un numar mare de planete retrograde, pentru Luna Plina de pe 22 aprilie iti voi propunere un ritual de impamantare, care sa te ajute sa te mentii pentru directia corecta a vietii tale.  

Lecturi despre Luna Plina si planetele retrograde

In cazul in care doresti sa aprofundezi semnificatiile astrologice legate de Luna Plina, ritualuri si planetele retrograde ale momentului, iata o lista de articole relevante: