Lapis Lazuli — piatra adevarului

Lapis Lazuli, varul Turcoazul-ui, imi vorbeste despre cerul instelat din „O mie si una de nopti” si de faptul ca dincolo de stele, exista ceva mai profund care abia asteapta sa fie descoperit. El pare sa ne deschida apetitul pentru descoperirea unei lumi dincolo de limitele si preocuparile umane primare, spre intelegerea adevarului, deschiderii spirituale, intelegerii impartiale a lucrurilor si, nu in ultimul rand, spre dobandirea intelepciunii si iluminare spirituala.

Lapis Lazuli — intelepciune, viziune si adevar universal

lapis lazuli

Lapis Lazuli este una din cele mai vechi pietre spirituale cunoscute si folosite de vindecatori, preoti, samani, regi atat pentru putere, cat si pentru dobandirea intelepciunii, a abilitatii de a stimula abilitatile psihice si viziunii interioare.

Numele ii vine din limba latina, „lapis” care inseamna „piatra” si  „lazuli”, din latina medievala, care inseamna „Cer” in sensul de „Rai”, „Paradis”. Este cunoscut si sub denumirea de Lazurit si Lapis.

Dupa unii autori, aceasta piatra reprezinta:

  • simbolul adevarului universal in sensul ca vorbele pe care le rostesti sunt in armonie cu adevarul personal;
  • simbolul universal al intelepciunii si adevarului pentru ca ajuta creativitatea si comunicarea sa fie in armonie cu Vointa Divina, pentru ca stimuleaza dezvoltarea darurilor psihice, a intuitiei, a channelingului si intrarea in contact cu proprii ingeri;
  • piatra prieteniei si a adevarului pentru ca incurajeaza armonia in relatiile interpersonale si il ajuta pe cel/ cea care o poarta sa fie autentic si sa-si exprime opiniile in mod deschis.

Lapis Lazuli este singura roca care ofera culoarea de un albastru profund: albastrul intens (de Voronet), de la albastru deschis in care predomina albul pana la albastru inchis, cu mici urme albe (date de impuritatile de calcit) si aurii (date de impuritatile de pirita). Lapisul este un un conglomerat care contine mai multe minerale: lazurit (25-45%), calcit, sodalit, pirita si alte minerale.

Lapis Lazuli – legende si istorie

Lapis Lazuli, piatra nationala a statului Chile, este una din cele mai vechi pietre de pe Pamant, unele culturi stravechi pretuindu-l mai mult decat aurul.

Descoperiri arheologice atesta faptul ca comertul cu Lapis se realiza din Egipt pana in India, atat pe cale maritima (pe fluviile Tigru si Eufrat catre India), cat si terestra, pe Drumul Matasii. Orasele din Drumul Matasii, de la Samarkand si China, contin numeroase fresce care au folosit ca pigment Lapis Lazuli.

Lapis Lazuli este extras din minele din Afganistan de peste 6000 de ani, sursa pentru Egiptul Antic, civilizatiile mesopotamiene, iar apoi pentru cea greaca si romana. Zacamantul de Lapis Lazuli din Muntele Sar-e-Sang, din regiunea Badakhshan din Afghanistan este amintit si de Marco Polo, in „Cartea Minunilor”, (1271) zacamant aflat la o altitudine de peste 3000 metri care acopera o suprafata de cca 2km patrati. Aici au fost gasite blocuri cantarind pana la 110 kg, desi cristale de pana la 5 cm sunt rare. Chiar si astazi, cel mai valoros Lapis Lazuli din lume se gaseste in Afganistan.

In Orient, cele mai vechi bijuterii si sculpturi descoperite in Valea Indusului si in Mesopotamia care contin Lapis Lazuli dateaza din secolul IX iHR.

Egiptenii, babilonienii si piatra vietii

Scarabeu cu Lapis Lazuli, turcoaz, coral si aur descoperit in mormantul lui Tutankhamon

Scarabeu cu Lapis Lazuli, turcoaz, coral si aur descoperit in mormantul lui Tutankhamon

In Vechiul Egipt si Babilon, Lapis Lazuli era considerata o piatra sacra, insotind si ghidand mortii in lumea de dincolo. Simbolul Ochiul lui Isis, cunoscut si ca Ochiul Atotvazator al Zeitei Maat este utilizat adesea in sculpturi. Isis era Zeita care supraveghea mortii in calatoria finala, cate un Ochi de Lapis find plasat in fiecare sarcofag.

In Egipt, Lapis Lazuli - impreuna cu Turcoazul, era considerat „piatra vietii”. Vechii egipteni asociau culoarea albastra cu regenerarea. Masca de inmormantare si mormantul regelui Tutankhamon contin pietre de Lapis si Turcoaz. De asemenea, Lapisul era folosit excesiv in fabricarea amuletelor. Marele Sef Judecator il purta la gat, pe un lant de aur, avand incrustat simbolul Ma, reprezentand Adevarul.

Vechii egipteni considerau ca Lapis Lazuli era un vindecator mental si purificator al sufletului. Egiptenii vechi erau de parere ca sufletul exista in minte si este gazduit de creier. Lapisul era folosit pentru indepartarea demonilor prin pulverizarea pietrei, amestecata cu aur. Atunci cand se usca, demonii dispareau. In cazuri extreme, o mica incizie era realizata in scalp, iar compozitia era turnata direct prin scalp. Hainele preotilor si roialitatilor erau vopsite cu Lapis pentru a le indica statusul de zei.

Bijuterii cu Lapis Lazuli si alte cristale (turcoaz, coral) din Egiptul Antic

Bijuterii cu Lapis Lazuli si alte cristale (turcoaz, coral) din Egiptul Antic

Cea mai veche inregistrare a Lapisului in scopuri religioase o gasim in „Cartea Egipteana a Mortilor” care povesteste de diferite bucati plasate pe corpul decedatului, acestea reunindu-se doar dupa ce trecea de judecata Lumii de apoi.

In Egiptul antic si Babilon Lapis Lazuli era folosit pentru tratarea cataractei, dar si ca pigment, sfaramat, pisat marunt si utilizat de femei ca fard.

Legendele babiloniene povestesc despre copaci in care cresc asemenea pietre pretioase. Lapis Lazuli este piatra care creste chiar in partea superioara a copacului, reprezentand coroana acestuia.

Albastrul de Voronet

Fresca Manastirea Voronet

Fresca Manastirea Voronet

Legendele spun ca celebra culoare folosita in picturile Manastii Voronet a fost obtinuta pe baza acestei roci. Practic, insa, exista semne de intrebare avand in vedere ca pentru obtinerea a 3 kg de pigment sunt necesare 100 kg de roca. Si totusi, pana in anul 1828, cand are loc sintetizarea pigmentul ultramarin, era folosit Lazurit pisat, amestecat cu ceara si ulei.

De asemenea, in Europa Medievala, Lapis Lazuli era cunoscut si folosit ca pigment pentru realizarea picturilor si miniaturilor; in perioada Renasterii bizantine (sec X), in Bisericile din Georgia si Armenia stau marturie sute de metri patrati, acoperiti cu Lapis Lazuli.

Ce cred alte culturi despre Lapis Lazuli ...

Bijuterii si obiecte de arta cu Lapis Lazuli (Sumer, Mesopotamia, Persia)

Bijuterii si obiecte de arta cu Lapis Lazuli (Sumer, Mesopotamia, Persia)

In textele asiriene, Lapisul era unul din cele 7 pietre pretioase folosite ca amuleta doar de catre Rege. Se spunea ca aceasta roca era atat de puternica incat era folosita chiar de Zeii insisi.

O alta legenda spune ca Regele Solomon a primit un inel de Lapis Lazuli de la un inger al Domnului, inel care i-a permis sa controleze legiunile de demoni pe care i-a folosit la constructia templului sau.

Daca in China Antica Lapis Lazuli era considerat un simbol al puterii, in Persia si America pre-columbiana, Lapisul era simbolul cerului instelat si roca preferata a Orientului Islamic pentru protectia de ochiul Diavolului.

Budistii considerau Lapisul aducator de pace interioara, eliberarea de gandurile negative si iluminare; grecii si romanii insa il foloseau pentru realizarea de figurine, amulete, sigilii si vase.

Lapis Lazuli si zeitele

Nuit - Zeita Raiului si Cerului in Egiptul Antic

Nuit - Zeita Raiului si Cerului in Egiptul Antic

Lapisul era cunoscut si ca roca Zeitei Nuit, Zeita egipteana a Raiului si Cerului, Zeita protectoare si Mama Vietii pe Pamant. Ea inghitea, in fiecare seara Soarele, pentru a-i da viata, din nou, in fiecare dimineata.

In mitologia sumeriana, Zeita Inanna, predecesoarea Afroditei si Venus, calatorea in lumea de dedesubt insotita de Lapis Lazuli si masurand timpul si lungimea vietii unei persoane.

Lapisul era cunoscut si ca roca Zeitei Venus, Zeita Iubirii la romani (Afrodita, Zeita Frumusetii si Dragostei la greci). Venus era una din cele 12 Zeite olimpiene.

Pentru greci, Lapis Lazuli era piatra Zeitei Atena, Zeita razboiului si a intelepciunii, cunoscuta atat pentru calitatile sale de luptatoare si strateg priceput, dar si pentru intelectul si logica de neintrecut.

Astazi, Lapis Lazuli este considerat piatra scriitorilor, a oratorilor, a celor care comunica mult, verbal sau in scris, pentru ca stimuleaza intelepciunea si judecata sanatoasa in lumea practica. De asemenea, Lapis Lazuli este folosita si apreciata de cei care lucreaza in domeniul spiritualitatii, psihologi  si artisti (actori, muzicieni).

Lapis Lazuli si zodiile

Lapis Lazuli este piatra recomandata chakrelor 5, 6 si 7. Activarea celui de-al treilea ochi (chakra 6), te ajuta in intelegerea mai profunda a lumii. In aceasta chakra este plasata constiinta si de ea tine modul in care ne raportam la noi insine. Cand aceasta chakra este echilibrata, vedem si intelegem clar. Gandurile noastre si comunicarea interna cu noi insine sunt sanatoase si vii, iar noi suntem deschisi la idei noi, vise si viziuni.

Ceasul Rendez-Vous Célestial reprezentant zodiile in piata de Lapis Lazuli (Jaeger-LeCoultre) 

Ceasul Rendez-Vous Célestial reprezentant zodiile in piata de Lapis Lazuli (Jaeger-LeCoultre) 

Este cristalul potrivit zodiilor Taur, Fecioara, Balanta, Sagetator, Capricorn, Varsator si Pesti, insa nu te limita la aceasta impartire. Daca simti o atractie fata de acest cristal, foloseste-l cu incredere!

Lapis Lazuli rezoneaza bine cu cei nascuti sub influenta numarului 3 si 9 si cu cei care s-au nascut intr-o zi de miercuri. Poate fi oferit cadou la aniversari de 7 si 9 ani de casatorie. Daca il oferi in dar, invata-l pe cel care-l primeste cum sa-l ingrijeasca!

Lapis Lazuli este piatra Arhanghelului Zadakiel, „Dreptatea lui Dumnezeu”, Arhanghelul compasiunii si iertarii, cel care ne invata arta de a ne ruga si ne asigura ca nici o rugaciune nu ramane fara raspuns. Este Arhanghelul care ne ajuta sa vedem Lumina Divina din noi insine si din cei din jurul nostru.

Lapis Lazuli — vibratii si ajutor

Lapis Lazuli este recunoscut pentru rolul sau puternic protector, mai ales pentru tati si copii pentru ca fereste de pericole si atacuri fizice si psihice (blesteme, ganduri negative, etc). Asemenea Turcoazului, Lapis Lazuli curata si aliniaza corpurile eteric, emotional si spiritual.

La nivel profund si spiritual, Lapisul stimuleaza atingerea perfectiunii si aduce o constientizare a experientelor prin care treci, sporind intuitia si capacitatea intelectuala.

  • Sanatatea fizica — fortifica si vitalizeaza organismul; benefic pentru activitatea stomacului, ficatului, sistemului digestiv si nervos, pentru muschi, ochi, corzi vocale, gat, maduva osoasa; reduce spasmele, nevralgiile, inflamatiile, febra; benefic in cazurile de  vartej, ameteala, tuse, hemoroizi, arsuri; previne aparitia problemelor cardiace;
  • Sanatate — Lapis Lazuli este asociat cu prietenia adevarata, intretine armonia relatiilor interpersonale; calmeaza si inlatura emotiile negative, aduce curaj, incredere in sine, entuziasm, bucurie, creativitate, optimism, bunatate; reduce agitatia emotionala, tensiunea, stresul, anxietatea, melancolia, depresia; sporeste virilitatea; aduce un  somn linistit, cu vise spirituale; amelioreaza insomnia;
  • Relatii de cuplu — ajuta in rezolvarea tensiunilor si neintelegerilor in cuplu;
  • Spiritualitate — aduce pace interioara; folosit in meditatie si rugaciune, ajuta la activarea celui de-al treilea ochi si aduce intelegerea vietilor anterioare; folosit in timpul meditatiei, este un catalizator pentru o constiinta superioara si inspira evolutia in incarnarea prezenta;
  • Succes in cariera — pentru ca aduce eficacitate, randament, claritate mentala, obiectivitate; organizeaza mentalul; sprijina comunicarea verbala si memoria.

Datorita culorii sale, Lapis Lazuli este recomandat a fi folosit in activitati patronate de planeta Jupiter (calatorii, realizare profesionala, spiritualitate, cunoastere, deshidere spre descoperirea de domenii noi) si de planeta Uranus (expansiunea constiintei, revolutie personala, indrazneala de a merge spre drumuri nebatatorite, prietenie, colaborare, atingerea de teluri inalte).

Lapis Lazuli - informatii utile

  • Tarile de provenienta — Afganistan, Chile, Rusia (regiunea Lacului Baikal), Siberia, Angola, Argentina, Birmania, Pakistan, Canada, India, SUA (Colorado si California);
  • Culoarea — Lapisul persan sau afgan este de un albastru intens pana la albastru-violet si are o culoare uniforma (contine putina pirita si putin calcit); Lapisul rusesc sau siberian: tonuri de albastru cu intensitate diferita (contine pirita si poate contine calcit); Lapisul cilian: albastru deschis pana la verde–albastru, cu urme vizibile de calcit;
  • Duritate — 5-6 din 10 pe scara Mohs, unde 10 este cel mai dur;
  • Luciu — mat - opac.

Cum recunosti un Lapis Lazuli autentic

1. Lapis Lazuli 2. Cuart albastru 3. Sodalit

1. Lapis Lazuli 2. Cuart albastru 3. Sodalit

Lapisul poate fi confundat cu Sodalitul sau Cuartul albastru, dar este relativ usor de recunoscut datorita culorii de albastru intens si „stropirii” cu puncte aurii (urme de pirita) si albe (urme de calcit).

De asemenea, este o piatra relativ usoara si relativ calda. Cu cat culoarea e mai albastra, cu atat valoarea lui este mai mare. Atentie la imitatiile din sticla, plastic si ceramica!

Ingrijirea Lapisului Lazuli

Curatarea se face cu apa calduta si sapun. Clatirea cu atentie este obligatorie, pentru a fi sigura ca nu raman resturi de sapun pe piatra. Poti folosi o periuta cu peri moi pentru a curata urmele de praf si mizerie acumulate in spatiile dintre bijuteria in care este asamblata si piatra.

Incarcarea se face la lumina Lunii sau, pentru perioade scurte de timp, la lumina Soarelui de dimineata sau de seara. Fereste-l de schimbarile bruste de temperatura si de produsele chimice!

Pentru accentuarea culorii si acoperirea zonelor albe (calcit), Lapisul este uneori vopsit. Atunci cand nu este vopsit, pentru amplicarea culorii si obtinerea luciului, el poate fi impregnat cu ceara sau ulei. Vopseaua iese daca folosesti acetona asa ca ai grija sa folosesti doar o suprafata mica de piatra pentru a o testa.

UTILIZAREA LAPISULUI

lapis lazuli

Purtarea Lapisului confera o stare de bine general. Daca nu simti aceasta stare, nu-l purta! Atunci cand porti un Lapis Lazuli poti simti ameteli sau o stare de apasare. Deci, foloseste-ti intuitia si bunul simt: daca nu te simti bine cu el, nu-l purta, indiferent cat de mult bine aduce! Sau, foloseste-l in reprize scurte pana te obisnuiesti cu energia lui.

Lapis Lazuli poate fi purtat ca bijuterii, in contact direct cu pielea, dar si separat; de asemenea, il poti tine in mana sau plasat pe corp, pe zona afectata/ bolnava (atentie: sa nu fie o rana deschisa);

Plasat pe ochi, in sedinte de durata, imbunatateste vederea.

In Feng-shui, Lapisul foloseste energia apei, energia linistii, a purificarii. Este benefic a fi plasat in zonele de meditatie, de relaxare sau rugaciune.

Atentionare! Nu poate fi folosit in elixirurile de baut pentru ca contine sulfuri si pirita. Lapis Lazuliul nu trebuie purtat de diabetici!

Cele mai admirate Lapis Lazuli din lume

Caterina cea Mare era o mare admiratoare a Lapisului, cerand impodobirea unei camere intregi cu aceasta piatra: pereti, seminee, usi si chiar si ramele oglinzilor.

Caterina cea Mare a Rusiei, admiratoare a Lapisului Lazuli (Palatul de Vara, Muzeul Hermitage)

Caterina cea Mare a Rusiei, admiratoare a Lapisului Lazuli (Palatul de Vara, Muzeul Hermitage)

In St. Petersburg poti admira si Coloanele de Lapis Lazuli din Catedrala Sf Isaac, dar si diverse obiecte de arta pastrate in Palatul Hermitage. De asemenea, la Palatul Pitti din Florenta (Italia),  poti admira o vaza din Lazurit de 40.5 cm inaltime. 

IN LOC DE CONCLUZIE ...

Folosit ca talisman, Lapis Lazuli aduce respect, tine energiile negative la distanta si ne reaminteste sa fim smeriti in relatiile cu ceilalti. Ne ajuta sa vedem partea plina a paharului, sa vedem ce e mai bun in ceilalti, frumusetea vietii si binele in lume.

Fie ca il folosesti pentru protectie, pentru intelegerea misterelor sacre, pentru echilibrarea aspectelor (de personalitate) feminine cu cele masculine, pentru gasirea cauzelor bolilor mai ciudate, Lapis Lazuli este o piatra vizionara, care aduce mintii informatii mai ales sub forma de imagini si nu de cuvinte.

Culoarea sa inspira discretie, umanitate si onoare. Ne ajuta sa fim mai darnici si sa ne concentram pe serviciile oferite celor din jurul nostru. Ne invata gratia, sensibilitatea in relatiile cu cei din jur, afectiunea in relatiile interumane si de afaceri. Ne ajuta sa vedem clar nu doar limitarile, ci si oportunitatile de dezvoltare si folosirea abilitatilor si darurilor cu care fiecare persoana vine in acesta lume.

Avand in vedere ca aceasta piatra rezoneaza cu energia interioara a Reginei din tine, iti va oferi ceea ce ti-e necesar in acest moment. Cu rabdare si intelepciune vei putea trece de la o etapa a dezvoltarii tale la alta, superioara.

Pana la urmatoarea intalnire, iti doresc tot ce e mai bun! Pe curand!

Ema Condurache

 

Descopera lumea cristalelor ...