Horoscop Noiembrie 2015 - tendinte generale

Privind astrograma lunii Noiembrie ma intrebam daca privesc o harta a cerului sau un tablou plin de secrete si simboluri. Luna Noiembrie este numita adeseori si ,,luna scorpionului”, insa nu din punct de vedere astrologic. Ai fi surprins sa aflii cat de multe conotatii ezoterice sunt legate de acest mic animal si cat de des este folosit in simbolistica secreta. Iar in acest an, luna Noiembrie este si ea, asemeni semnului ce o guverneaza, plina de mister, simbolism, secrete.

noiembrie

Noiembrie, o luna cu atribute scorpionice

Spre deosebire de alte semne zodiacale, Scorpionul a fost folosit pe scara larga ca simbol al diverselor organizatii oculte. Probabil datorita abilitatilor sale unice—de exemplu, s-a demonstrat stiintific ca scorpionul este singurul animal capabil sa supravietuiasca radiatiilor, insa cercetatorii nu au identificat inca mecanismul acestei incredibile rezistente. O alta abilitate unica este discernamantul. Scorpionul este singurul animal care alege sa se sinucida atunci cand este incoltit si si-a epuizat toate alternativele de salvare.

Scorpionul este o fiinta discreta, preferand sa traiasca in scorburi sau pe sub pietre. Abilitatile sale unice—rezistenta, adaptabilitatea, puterea de a renaste continuu, inteligenta, discernamantul, secretomania, l-au recomandat pentru a fi folosit ca simbol de multe organizatii.

Si pentru ca vorbim de secrete, vreau sa iti reamintesc ca, in misticism, niciodata nu este descris un animal,o planta, un obiect ci o vibratie. De exemplu, iubirea este reprezentata de o inima, pacea este simbolizata de un porumbel alb cu o ramura de maslin, fidelitatea de un maslin cu radacini adanci, in timp ce atributele scorpionice sunt simbolizate de catre un alt animal, toate convergand catre un singur cuvant care le defineste: scorpionul.

Astfel, putem vorbi de o scara a evolutiei spirituale, fiecare treapta fiind reprezentata de catre un animal scorpionic, cu un atribut vibrational.

  • fertilitatea—paianjenul
  • rezistenta—scorpionul
  • adaptabilitatea—soparla
  • secretomania—sarpele
  • inteligenta—lupul
  • discernamantul—vulturul
  • renasterea—pasarea phoenix

Ciclul scorpionic se incheie cu reprezentarea alchimica a simbolului Ouroboros, datand din secolul 14 i.d.H.

Acest simbol reprezinta un sarpe care isi mananca coada simbolizand intoarcerea eterna la aceleasi experiente, care devin din ce in ce mai provocatoare pe masura ce acumulezi mai multe informatii. In trecut, toate sigiliile caselor nobiliare aveau forma rotunda, tocmai pentru a aminti de simbolul Ouroborus.

Oamenii au fost intotdeauna atrasi de magie, ritual si simboluri. De la Carl Jung la Joseph Cambell, de la Richard Cassaro la dr. Hanrick Eldeman s-a sustinut ideea unor simboluri ascunse marei mase de oameni, fiind identificate si cunoscute numai de personele cu un grad de informatie ridicat, numit initiati. Iata de ce se poate sustine ideea conform careia  ca anumite steaguri sau sigilii  ale unor natiuni au inscris pe ele nivelul scorpionic la care au ajuns. Spre exemplu, Statele Unite au drept sigiliu acvila (sau vulturul).

In mod interesant, o tara care are o istorie veche si misterioasa, care inca nu a fost descifrata in totalitate, are inscris pe sigiliul sau simbolul personificat Ouroborus. Este vorba de Mexic, iar pentru cunoscatori Vulturul asezat pe un Cactus (planta scorpionica) care mananca un Sarpe reprezinta exact stilizarea sarpelui antic care isi mananca coada.

 

MAREA TRINA SAU OCHIUL LUI DUMNEZEU

Probabil ca te intrebi din ce motiv iti povestesc despre misticism, secretomanie si simboluri. Am ales sa fac aceasta introducere pentru ca in luna Noiembrie harta cerului este marcata de un aspect ultra benefic, numit Marea Trina sau Ochiul lui Dumnezeu. Interesant este ca la origini, aceasta Mare Trina era asociata cu Ouroboros. Mai precis, cu intelepciunea divina la care poti ajunge parcurgand anumite etape.

Marea Trina este reprezentata de un triunghi al carui colturi sunt identificate de planete. Se spune ca oamenii nascuti sub aceasta configuratie sunt oameni foarte speciali, fiind sustinuti planetar sa aiba succes in sectoarele de viata delimitate de varfurile triunghiului.

In antichitate, Marea Trina era considerata a fi un aspect malefic, deoarece nativul care se bucura de sustinere planetara in anumite sectoare de viata, risca sa se leneveasca, sa nu mai faca nimic si, implicit, sa nu mai evolueze.

In astrologia moderna, aceeasi Mare Trina este privita ca fiind cel mai benefic aspect, deoarece in epoca noastra dispunem de mijloace mult mai la indemana pentru a ne promova capacitatile: accesul la informatie este mult mai facil, exista canale de promovare, asa numitele agentii ,,headhunter”, a caror misiune este sa identifice persoanele talentate si sa le propuna spre angajare firmelor, etc.

 

SPIRITUALITATE, COMPROMIS SI COMUNICARE

Intorcandu-ne la astrograma lunii Noiembrie, este destul de rar sa ne intalnim cu o luna calendaristica care sa debuteze sub un aspect de Mare Trina sansele date de statistica fiind de 10% si este si mai rar ca unul dintre varfurile Marei Trine sa fie reprezentat exact de semnul zodiacal ce guverneaza luna calendaristica in cauza. Iata ca in acest an, luna Noiembrie este marcata de Marea Trina compusa din Soare-Neptun-Luna, respectiv de casele 3-7-11.

Asta inseamna ca vom vorbi de o adevarata ,,poarta” spirituala, ce te va invata—indiferent de semnul zodiacal din care faci parte— sa accesezi dimensiunea intuitiv-emotionala a fiintei tale.

Deoarece Scorpionul nu stie sa roage, el doar impune, vei fi fortat sa accepti ca dincolo de standardele prestabilite mai exista o alta dimensiune. Vei incepe sa iti pui tot mai multe intrebari privind persoana ta, drumul pe care il ai de parcurs si sa nu fi surprins  daca vei auzi in jurul tau rostindu-se tot mai des urmatoarele afirmatii:,,Nu stiu ce vreau”, ,,Ma simt pierdut, legat la maini si la picioare”, ,,Simt ca ma sufoc”, ,,Sunt in depresie”.

Ascendentul hartii astrale a lunii Noiembrie este pe semnul Leului. Luminariul care guverneaza Leul, Soarele, este bine sustinut astral si asta inseamna ca dispui de suficienta putere sa ii motivezi pe cei din jurul tau sau sa te afirmi.

Financiar,  triada de pamant compusa de zodiile Taur—Fecioara—Capricorn va dispune de mult potential.

Comunicarea va reprezenta unul din punctele forte ale lunii Noiembrie, cu o conditie—sa inveti sa exprimi clar ce doresti atat de la tine cat si de la cei din jur si sa pui mai multa emotie si sentiment in vorbele tale. Daca incerci sa prezinti o alta imagine decat cea reala, daca incerci sa pozezi in cineva ce nu esti, vei fi aspru sanctionat astral si, ulterior, demascat.

 

LECTIA SCORPIONULUI

Luna aceasta va trebui sa inveti lectia scorpionului despre care am vorbit. Sintagma ce defineste Scorpionul este urmatoarea: ,,Ne ridicam ingenunchind, cucerim predandu-ne si castigam prin compromis.”  La prima vedere aceasta sintagma reprezinta o adevarata provocare pentru cei orgoliosi, insa, daca o analizezi in profunzime, vei intelege ca este o adevarata lectie de viata pe care iti sugerez sa o experimentezi in urmatoarea luna. Indicatia ei este simpla: stai cat de departe poti de conflicte, identifica punctele slabe ale adversarului si gaseste calea de mijloc astfel incat sa pastrezi echilibrul. Iar daca esti provocat, nu te grabi sa ataci, ci evalueaza cu atentie situatia.

Aceeasi atitudine este intarita si de Stellium-ul din Fecioara. Un stellium este un grup de minim trei planete care traverseaza, simultan, acelasi semn zodiacal sau aceeasi casa astrologica. Atunci cand exista o concentrare de planete, asa cum experimentam in semnul Fecioarei, toate zodiile sunt influentate de vibratia respectiva.

Iata de ce, te invit sa citesti si Horoscopul Lunar pentru fiecare semn zodiacal, pentru a vedea punctele slabe si punctele forte ale lunii Noiembrie.