Cand astrele avertizeaza

Am sa incep editorialul acestei saptamani cu o povestea unei aventuri care mi-a marcat copilaria. Dupa cum veti vedea mai tarziu, nu e aleasa intamplator.

Asadar, in copilarie am citit romanul de aventuri Contele de Monte Cristo. Edmond Dantes, personajul principal, la cei 19 ani ai sai pare ca soarte ii zambeste generoas: e un barbat frumos, placut, admirat de toti si are logodnica minunata. Inchis pe nedrept intr-una dintre cele mai cumplite inchisori politice, cunoaste un batran preot care vreme de 14 ani il educa si ii dezvaluie locul unde este ingropata o avere fabuloasa. Cand preotul moare, eroul evadeaza si timp de 10-15 ani ii urmareste pe cei care l-au tradat, razbunandu-se pe rand pe fiecare. Romanul e interesant, condimentat cu tot felul de aventuri si povesti de iubire, cum sunt toate romanele lui Alexandre Dumas, insa la final morala este una filosofica—,,ce semeni, aceea culegi”.

De multe ori m-am gandit la perseverenta de care a dat dovada eroul romanului, asteptand discret undeva in umbra, dar calculand cu atentie toate primejdiile ce l-ar fi asteptat, fiind intotdeauna cu un pas inaintea adversarilor sai. Toatea acestea pentru a-si atinge toate telurile, unul cate unul.  

In  clipa in care am vazut astrograma acestei saptamani, atat de incalcita,  imediat am asociat-o cu povestea romanului. Asa incat, fiecare dintre noi va fi un mic Edmond, care este avertizat de primejdiile ce l-ar astepta.

Aparente inselatoare

Saptamana aceasta incepe intr-o nota de confort si relaxare. Ascendentul este in semnul zodiacal al Racului, aducandu-ne nevoia de apartenenta la o familie, atasamentul fata de valorile materiale si fata de o viata linistita. Lucrurile par insa calme doar la o prima vedere, dar aparentele sunt inselatoare pentru ca Mercur, planeta comunicarii si logicii, se afla pana pe data de 10 octombrie in miscare retrograda. Minciuna, tradarea, falsitatea, inselatoria vor fi elementele cu care ne vom confrunta, pe rand. Marte in opozitie cu Neptun ma indeamna sa va sfatuiesc sa nu va bazati prea mult pe instincte si intuitie pentru ca veti da gres. In plus, Jupiter se afla in opozitie cu Neptun, asa ca nu contati nici pe sprijinul celor apropiati, caci veti fi dezamagiti. Relatia dintre ceea ce vrem si ceea ce simtim este profund afectata pentru ca Soarele face  cuadratura cu Luna.

Din fericire, Universul nu ne abandoneaza si ne intinde o mana de ajutor nesperata. In momentele cele mai complicate, o femeie ne va ajuta cu un sfat, cu o sugestie, cu o parere. Va fi foarte important, in cazul in care avem alegeri de facut, sa punem pe o foaie de hartie argumente pro si contra, iar la final sa alegem bazandu-ne pe logica si ratiune.

In plus, munca ne va fi un aliat de nadejde, pentru ca ne putem refugia in activitati de rutina, in proiecte incepute de ceva timp si pe care e cazul sa le finalizam. Important este sa nu renuntam sub nicio forma la planurile pe care le avem, insa e si mai important sa nu permitem celorlalti sa ne coordoneze viata. Trebuie sa fim fermi si sa ne asumam toate deciziile pe care le luam acum, logic si apeland la respectul fata de propria persoana.

De ce ar trebui sa te feresti saptamana aceasta in functie de zodia ta...

Pentru ca saptamana aceasta avem parte de numeroase avertismente, iata care sunt, in functie de zodie, lucrurile de care trebuie sa te feresti:

  • Berbec—ai grija la locul de munca si la relatia cu sefii;
  • Taur—ai grija la cheltuieli si la partenerii de afaceri;
  • Gemeni—ai grija la ce si cat vorbesti; s-ar putea sa dezvalui unele secrete sensibile;
  • Rac—evita sa te implici in barfe si scandaluri; nu interveni in problemele altor cupluri;
  • Leu—nu te lasa dus de val si nu deschide portofelul mai mult decat trebuie;
  • Fecioara—nu mai taragana luarea unor decizii logice si coerente; alege cu logica, bazandu-te pe argumente concrete. Nu permite imaginatiei sa iti deturneze atentia;
  • Balanta—conflictele cu autoritatile risca sa iti afecteze saptamana; evita sa stai in ochii sefilor;
  • Scorpion—conflicte majore cu o femeie la locul de munca; predispozitie crescuta spre cearta. Incearca sa fii mai permisiv si accepta compromisurile pentru a aplana conflictele;
  • Sagetator—esti neatent, cu capul in nori si bulversat de niste evenimente neasteptate;
  • Capricorn—a locul de munca o femeie incurca niste acte si hartii; vei petrece ore bune sa pui ordine in documente;
  • Varsator—relatia de cuplu incepe sa dea semne de oboseala;
  • Pesti—nu da si nu lua bani cu imprumut; sectorul financiar este destul de incurat saptamana aceasta.

Sa aveti o saptamana minunata!