Astrologia si religia

Am simtit nevoia sa scriu cateva cuvinte, nu foarte multe, despre o tema care apare deseori in viata mea in relatie cu cei din jur.  E vorba de asa-zisa opozitie dintre astrologie si religie. Unii percep astrologia si religia intr-o armonie completa, altii in complementare… personal le consider ca fiind in armonie.

De multe ori in cariera de astrolog m-am confruntat cu conceptiile diferite ale oamenilor. Venind din zona de nord a Romaniei, dintr-o regiune cunoscuta pentru fervoarea sa religioasa, de multe ori practica mea astrologica a fost privita ca o erezie, vrajitorie, sursa necazurilor din familie si pedeapsa pentru viata mea solitara. Am avut clienti care cereau voie preotului sa-si faca o astrograma, am avut prietene care ma numeau ,,prietena mea vrajitoare” sau persoane care, dupa ce interactionau cu mine considerau ca fiind de datoria lor sa ma aduca ,,pe calea cea buna si dreapta”, uitand ca imi incalcau astfel liberul arbitru.

Crestinism, iudaism, mozaism

Adesea am incercat sa explic, cu rabdare, celor din jur, ca astrologia este parte integranta a oricarei religii. Doresc sa mentionez cateva dintre uneltele de lucru principale folosite in astrologie:

  • deplasarea planetelor pe cer si unghiurile pe care planetele le formeaza intre ele si in raport cu Pamantul, cu stele fixe, cu asteroizii sau constelatiile; 
  • fazele lunii; 
  • raportul si corelatia dintre Soare si Constelatii;
  • corelatia dintre deplasarea planetelor de pe cer si procesia anotimpurilor;
  • corelatia dintre deplasarea planetelor de pe cer si evenimentele sociale sau naturale care se produc pe pamant.

Consider ca, indiferent de religia din care faci parte, trebuie sa accepti faptul ca orice eveniment religios este calculat de preoti in functie de evenimentele naturale principale care se produc pe Pamant. Nu este vorba de astrologie, ci de matematica si astronomie in formele cele mai pure.

Spre exemplu, in religia iudaica, cea mai sfanta zi a anului se numeste Iom Kipur (se mai poate scrie Yom Kippur) si se considera a fi ziua in care Creatorul semneaza deciziile definitive asupra sortii fiecarui om. Aceasta zi tine de la apusul soarelui pana a doua zi la aparitia primei stele pe cer.

In islam, luna sfanta se numeste Ramadan si simbolizeaza, conform acestei doctrine, unul dintre ,,cei cinci stalpi ai islamului”, pe perioada careia credinciosii nu au voie sa consume nici alimente, nici lichide, de la rasaritul la apusul soarelui. Este o luna cu data mobila, care se calculeaza dupa calendarul musulman, fazele lunii si pozitia astrelor.

Sarbatoarea crestina a Pastelui este fixata in prima duminica imediat urmatoare lunii pline de dupa echinoctiul de primavara.  

In acelasi fel, in cartea sfanta a crestinilor, in Biblie, exista o multime de conexiuni astro-religioase. Locul nasterii lui Iisus a fost ghidat de o stea stralucitoare. A fost recunoscut ca si ,,rege” prima data de trei astrologi (cei trei magi de la rasarit— rasaritul este punctul de unde se ridica ascendentul astrogramei personale a fiecaruia dintre noi—care au calculat conjunctia planetei care lumina deasupra orasului Bethleem cu verticala punctului geografic a locului nasterii lui Iisus). In momentul crucificarii lui Iisus s-a produs eclipsa de soare si cred ca as putea da foarte multe alte astfel exemple. Nu este insa scopul acestui articol.

In orice caz, concluzia mea este ca nu poti sa te sustragi influentei prezentei planetelor si a altor factori naturali (solstitii, echinoctii) in viata ta si nici in religia din care faci parte.

Am invatat ca e greu sa schimbi mentalitati adanc inradacinate, ca in loc sa iti pierzi o zi incercand sa convingi un habotnic sa fie relaxat si sa accepte ca exista puncte diferite de vedere, mai bine petreci o ora superba discutand prieteneste cu o persoana care gandeste ca tine. Fiecare isi traieste adevarul, asa cum considera necesar.

Eu personal mi-am descoperit credinta prin astrologie. Si tot prin astrologie l-am descoperit din nou pe Creator. A fost o vreme cand eram atee convinsa, razand ironic de cei ultra religiosi. Dupa ce viata mi-a dat mai multe lectii dureroase, am ajuns chiar de partea opusa a baricadei, infierandu-i grav pe cei care credeau in Dumnezeu. Apoi, pe masura ce m-am aplecat asupra informatiilor astrologice, mi-am dat seama ca exista o interconexiune profunda intre religii si astrologie, intre ritualuri si astrologie.

Si in ziua de azi cred, cu tarie, ca harta astrala a fiecaruia dintre noi este atat de bine realizata de o forta divina, care scoate intregul nostru potential la lumina, pentru a ne bucura de o viata fericita. Mai cred ca ne nastem la momentul perfect pentru folosi energia planetelor pentru evolutia personala. Si, mai cred, ca daca detinem aceste informatii bazate pe astrograma natala, trebuie sa ne asumam responsabiliti si ca numai de deciziile noastre depinde fericirea sau nefericirea personala.

Arhangheli, ingeri si zodii

Iata de ce astazi iti voi povesti despre arhangheli, ingeri si zodii. In toate religiile se sustine ideea de ordine si disciplina in univers, altfel lumea s-ar afla in haos. La fel cum ziua urmeaza noptii si exista o curgere a anotimpurilor, la fel se considera ca exista o ordine ierarhica atat in cer cat si pe pamant.

Dionisie Aeropagitul, considerat a fi o autoritate in materie de angelologie crestina, abodeaza tema ordinii universului in lucrarea sa Ierarhiile celeste. Dionisie Aeropagitul sustine ca exista noua ierarhii ceresti, impartite in trei triade majore:

  • Serafimii, Heruvimii si Tronurile—entitatile celeste ,,cu multi ochi si multe aripi” sunt cei care stau in apropierea lui Dumnezeu;
  • Domniile, Puterile si Stapanirile;
  • Intaietorii, Arhanghelii si Ingerii Pazitori.

Daca in ierarhia cereasca angelica vorbim despre 3 triade, in astrologie avem 4 triade importante, fiecare fiind alcatuita din cate 3 zodii. Ar mai trebui sa stii ca fiecare zodie este guvernata de un sfant, arhanghel sau inger. In acest articol iti voi povesti despre sfintii, arhanghelii sau ingerii care guverneaza fiecare zodie si rugaciunea  sau ritualul care activeaza protectia acestora.

Iti recomand sa citesti ..

Daca vrei sa afli mai multe despre misiunea fiecarui inger si pentru ce anume ii poti cere ajutorul, iti recomand sa citesti articolele despre: BarachielAmitielBarbielHabuniahHayaielEremielSamuelMurielUrielChamuelYeratelZadkielTobiasMetatron, etc.  

Referitor la ingeri si lumea acestora, iti recomand urmatoarele lecturi (link-uri externe):