Poveste cu ia romaneasca si Henri Matisse

Pentru mine, frumoasa mea ie romaneasca nu este un fashion icon. Pentru mine, ia este un mod de a fi in contact cu poporul meu, cu poporul roman, cu trecutul sau, cu toate bunele si mai putin placutele momente prin care au trecut, cu energia si identitatea. In IE se reflecta toate experientele noastre de viata romaneasca, traditiile si cele mai profunde credinte din ADN-ul, intreagii noastre istorii. Ia mea ma reprezinta, asa cum cred ca de reprezinta si pe tine. 

Prietenii mei stiu cat de mult iubesc Ia mea romaneasca. Le port de ani de zile, la intalniri de afaceri, evenimente sociale, nunti sau la iesiri cu prietenii. Sunt frumoase, practice, le poti acomoda unor tinute extrem de variate, dar, in special, imi dau sentimentul "de afi acasa". probabil ca nu intamplator rezonez cu vorbele Prof.Pavel Panduru:

"Atunci cand o femeie poarta hainele traditionale ale poporului ei, ea poarta intregul cosmos". Pavel Panduru  

Nu sunt sigura cand m-am indragostit de ia mea romaneasca sau de ce. Poate ca s-a intamplat atunci cand am vazut pentru prima data vechiul tablou al bunicilor mei in ziua nuntii lor purtand costumele lor traditionale romanesti. Sau poate s-a intamplat in anii de liceu, cand am citit pentru prima data memoriile Reginei Maria a Romaniei...  

Maria de Romania si o bluza demna de o regina

Maria de Edinburgh (1885-1938) sau Missy, asa cum o strigau cei dragi, era nepoata a Reginei Victoria, sotia Regelui Ferdinand de Romania, sora tarinei Alexandrei de Rusia si unul dintre cei mai buni ambasadori pe care i-a avut tara mea vreodata.  Un om cu o iubire profunda fata de Romania si tot ceea ce e romanesc. A 22-a nepoata a Reginei Victoria a devenit la o varsta frageda un mare Ambasador al Romaniei. 

"Am venit in aceasta tara la o varsta foarte frageda si, totusi, am devenit una dintre voi". Regina Maria de Romania
Costumul traditional romanesc a fost tinuta pe care Regina Maria a iubit-o intreaga viata, dovada numeroasele marturii fotografice si numeroasele sale scrieri pe care le-a lasat in urma sa. 

Costumul traditional romanesc a fost tinuta pe care Regina Maria a iubit-o intreaga viata, dovada numeroasele marturii fotografice si numeroasele sale scrieri pe care le-a lasat in urma sa. 

Regina Maria a atras atentia lumii asupra frumoaselor costume populare romanesti nu doar scriind despre acestea, dar si purtandu-le si inspirand aceeasi dragoste pe care o avea pentru ele copiilor sai. Iata doar cateva dintre fotografiile pe care le-a facut cu copiii sai purtand aceste extraordinare costume traditionale romanesti:

Regina Maria (mijloc) cu fiicele sale - Irene de Grecia (Ducesa de Aosta), Principesa Ileana (Arhiducesa de Austria), Principesa Marioara (Regina a Iugoslaviei) si Principesa Elena (Regina Elena a Romaniei).

Regina Maria (mijloc) cu fiicele sale - Irene de Grecia (Ducesa de Aosta), Principesa Ileana (Arhiducesa de Austria), Principesa Marioara (Regina a Iugoslaviei) si Principesa Elena (Regina Elena a Romaniei).

Regina Maria scria candva

„Am venit in aceasta tara la o varsta foarte frageda si, totusi, am devenit una dintre voi”. 

Si chiar asa a si fost, in ciuda tuturor neajunsurilor si a lipsei de incredere de care s-a lovit din aceasta cauza. Intr-o anumita masura, aceasta se vede sin-n faptul ca a iubit, a purtat, a vorbit despre si a insuflat aceeasi dragoste pentru portul popular romanesc si copiilor sai. 

Regina Maria cu nepotul sau, tanarul Rege Mihai al Romaniei (dreapta).  

Regina Maria cu nepotul sau, tanarul Rege Mihai al Romaniei (dreapta).  

Istoricii regimului comunist au depus toate eforturile posibile pentru a-i diminua rolul si influenta asupra viitorului Romaniei si poate pentru o vreme au si reusit, totusi victoria lor nu a durat mult. Probabil unul dintre motive era legat de bunicii nostri care se opuneau regimului asa cum stiau ei mai bine... pastrand vie memoria eroilor si istoria traita de ei exact asa cum a avut loc, desi erau nevoiti sa le-o povesteasca in soapta copiilor lor. 

IA lui Henri Matisse

Cateva dintre picturile lui Henri Matisse avand ca inspiratie ia romaneasca -  1. La Blouse Roumaine (1940) 2. Peasant blouse (1936) 3. La Hongroise a la blouse verte

Cateva dintre picturile lui Henri Matisse avand ca inspiratie ia romaneasca -  1. La Blouse Roumaine (1940) 2. Peasant blouse (1936) 3. La Hongroise a la blouse verte

Pictorul francez Henri Matisse a fost printre primii care a vorbit prin culori despre frumusetea iei romanesti. Tabloul sau ulei pe panza este numit simplu La Blouse Roumaine si dateaza din anul 1940. Acesta masoara 92 × 73 cm si se afla la Musée National d'Art Moderne de la Paris. 

Cateva dintre schitele lui Matisse cu ii romanesti

Cateva dintre schitele lui Matisse cu ii romanesti

Matisse a avaut nevoie de cativa ani pana cand a aratat lumii tablourile sale de inspiratie romaneasca. A facut sute de incercari si schite inainte de a avea o colectie de bluze romanesti. Schita "Femme à la blouse roumaine" datata 1943 (in imaginea de mai sus, a doua in ordine de la stanga la dreapta) si executata la Venetia a fost vanduta de catre casa de licitatii Christie's in anul 2011 unui colectionar privat la pretul de 191.951$. 

Matisse si Pallady sau iubirea pentru ia

Ceea ce se stie mai putin despre tablourile romanesti ale lui Matisse este faptul ca ele au fost inspirate de o colectie de bluze traditionale pe care le primise cadou de la Theodor Pallady, unul dintre cei mai celebri pictori, cu care a fost prieten multi ani. Matisse si Pallady s-au cunoscut in jurul anului 1892 la Paris, in studioul lui Gustave Moreau, unde acestia lucrau impreuna cu Georges Rouault si Albert Marquet. 

1. Fata tanara pe canapea galbena (1940) 2. Natura moarta cu o femeie dormind (1940)

1. Fata tanara pe canapea galbena (1940) 2. Natura moarta cu o femeie dormind (1940)

Interesul lui Matisse pentru temele orientale a luat nastere in anii 1920, cand acesta a inceput sa fie interesat de intrepatrunderea modelelor ornamentale. Aceasta fascinatie pentru modelele decorative se poate observa in aceste lucrari si-l va insoti pe Matisse pana la sfarsitul vietii. 

1. La Blouse payssane 2. Visul (1940)

1. La Blouse payssane 2. Visul (1940)

Cu timpul, stilul lui Matisse a evoluat, dar sursele de inspitatie romaneasca le-a pastrat, iar elementel reprezentative si simbolistica noastra au primit o noua intepretare. 

"Cauta cel mai puternic efect de culoare posibil ... Continutul nu e atat de important". Henri Matisse
1. La Gerbe (1953) 2. Vitraliu din altarul Chapel of the Rosary (Vence) de Henri Matisse

1. La Gerbe (1953) 2. Vitraliu din altarul Chapel of the Rosary (Vence) de Henri Matisse

O scurta concluzie ...

Prietenia dintre Matisse si Pallady a durat o viata. Ceea ce nu si-a imaginat niciunul dintre ei este ca admiratia lor fata de bluza noastra nationala avea sa transforme IA romaneasca intr-un fashion icon. Dar acest parcurs pe care ei nu l-au anticipat vreodata, merita istorisit intr-un viitor articol. 

Autor: Ana Bodaproste