Mesaje de la Ingeri (4 - 10 Aprilie)

„Noi suntem ceea ce cunoastem, ceea ce simtim. A cunoaste ceva inseamna a te identifica cu acel ceva. A cunoaste iubirea inseamna sa iubesti; a cunoaste divinitatea inseamna sa devii divin. Autocunoasterea inseamna realizare; cunoasterea inseamna sa fii.” Osho 

Dragii mei,

Este uimitor cum ingerii ne trimit in continuare mesaje aspectate de carti apartinand acelorasi suite ca si saptamana trecuta (dar cu semnificatii diferite, bineinteles), si anume:  Sase de Aer (indemn la analiza si efort intelectual), Cinci de Foc  (mentinerea pasiunii si entuziasmului in tot ceea ce facem) si nu in cele din urma Patru de Apa (accentuarea unor emotii in relatia cu semenii nostri).

ingeri

Sase de Aer ne anunta ca, in sfarsit, putem vedea luminita de la capatul tunelului in situatii care ne-au provocat atatea griji si probleme si avem sansa de a merge mai departe. Sa ne eliberam de stresul care l-am acumulat in conflicte interioare si exterioare (cu persoane care au incercat sa ne perturbe linistea sufleteasca) si vom simti o usurare la care tanjeam de ceva vreme. Constientizand ce ni se intampla, vom evita o suferinta care ne modifica starea de bine si bucuria de a trai. Daca ne lasam ghidati de ingeri, cu siguranta ne vom schimba nivelul vibrational si, fara sa ne dam seama, persoanele cu energie negativa vor pleca din viata noastra asa cum au venit. Mai mult, nici nu le vom simti lipsa.

Sasele de Aer ne sfatuieste sa plecam intr-o calatorie mai lunga sau mai scurta (nu conteaza), important este sa iesim din rutina de zi cu zi. Asa cum va spuneam si saptamana trecuta, cifra sase ne indeamna la o analiza obiectiva a trecutului si ar fi bine sa tinem cont de acest lucru pentru a trece intr-o noua etapa a vietii traind prezentul in deplinatatea lui.

Cartea Sase de Aer mai semnifica si un inceput al unei calatorii spirituale in vietile noastre. In ultima perioada, am avut experiente care ne-au determinat sa ne punem intrebari mult mai profunde despre existenta noastra pe acest pamant. Sufletul nostru tanjeste dupa autocunoastere si trairiintense ale iubirii neconditionate. Acum este momentul sa beneficiem de bogatia de informatii si sfaturi ce ni se ofera (de la entitatile de lumina, ghizi spirituali) si sa schimbam ceva in noi insine.

ingeri

Cinci de Foc apare atunci cand exista conflicte cu alte persoane sau cand avem o problema de rezolvat care necesita atentie deosebita si incercam sa gasim cea mai buna solutie. Cand apar asemenea provocari din afara, uneori Legea atractiei ne aduce oameni si situatii care oglindesc anumite stari interioare nerezolvate pe care nu am reusit inca sa le identificam. In loc sa ne concentram pe exterior, ar fi indicat sa ne analizam emotiile si gandurile in raport cu ceilalti. Sa luam in considerare posibilitatea ca noi le generam, ceilalti oferindu-ne sansa de a le rezolva.

Cinci de Foc mai poate reprezenta si alte provocari de natura pozitiva, cum ar fi: competitii sportive, la locul de munca sau altele care ne ajuta sa ne dovedim abilitatile si ne dau sansele unor schimbari si ne invata sa ne adaptam.

Mai poate indica o rezistenta la schimbare – in general, oamenii nu agreaza nesiguranta adusa de schimbarile majore din viata lor, chiar daca acestea pot corespunde planului Divin.

ingeri

Prin Patru de Apa ingerasii ne reamintesc suav si placut sa fim deschisi la semnele pe care le primim, deoarece ei ne vor transmite un mesaj important cu privire la preocuparea principala acestei perioade. Uneori suntem foarte ocupati cu treburile zilnice si nu observam ca altii (sau ingerii nostri pazitori) ne ofera oportunitati la care nici nu ne gandeam. Trebuie doar sa ne dam un pas inapoi, sa ne uitam in jur si sa ne intrebam pe noi insine (sau pe ingeri): Care este solutia potrivita in aceasta problema? Poate am primit deja raspunsul dar nu l-am luat in considerare pentru ca nu era cel pe care-l doream. Patru de Apa ne indeamna sa reconsideram optiunile si sa respingem tot ceea ce ne creaza disconfort.

Cartea Patru de Apa ne ajuta sa ne simtim mai puternici din punct de vedere emotional, siguri pe sine si in siguranta. In relatiile cu ceilalti (in relatia de cuplu, la serviciu, in familie) poate ar fi bine sa introducem putina organizare, ordine, echilibru si disciplina. Haosul nu ne ajuta deloc atunci cand suntem implicati emotional, ba din contra, ne bulverseaza pe noi si intreg Universul (prin ganduri si decizii contradictorii).

Dupa cum ati observat, avem o saptamana cu trairi intense provocate de noi insine si de ceilalti. Sfatul ingerilor este de introspectie, restabilirea echilibrului interior si evaluarea relatiilor cu ceilalti.

Avem de lucru, nu-i asa?

Geni Constantinovici